Analele homosexualitătii

În scopul păstrării datelor istorice la adăpost de pericolul revizionismului psihologic, Asociatia Natională pentru Cercetarea si Terapia Homosexualitătii (NARTH) din S.U.A. publică periodic articole care documentează evenimentele principale din istoria gândirii psihanalitice si psihologice.

Acest articol din 1978 al fostului presedinte NARTH, Charles Socarides, descrie confuzia intelectuală si lipsa de uniformitate în diagnosticare care au condus la eliminarea homosexualitătii din manualul de diagnoză. Aceste modificări, afirmă dr. Charles Socarides, au adus un haos în ceea ce priveste adevărurile fundamentale legate de dinamica subconstientă.

Psihanaliza clasică a conceptualizat homosexualitatea ca provenind dintr-un deficit emotional bazat pe teamă. Totusi, când A.P.A. (Asociatia Americană de Psihiatrie) a eliminat această afectiune din manualul ei de diagnoză, Comitetul de Nomenclatură a presupus că (1) în cazul homosexualitătii nu există simptome clinice, (2) nu există nici o evolutie în timp si (3) nu există tratament. Prin această decizie, decenii de teorie clinică si studii de caz au fost sterse cu buretele si considerate irelevante.

Lucrarea doctorului Socarides este una clasică în literatura clinică. El critică noul set de cerinte al A.P.A. privind clasificarea unei afectiuni psihiatrice, anume: tulburările subiectului; afectarea functiei sociale si dezavantajele intrinseci. El explică de ce aceste criterii nu vor servi niciodată la definirea precisă a unei afectiuni psihiatrice.

Psihanalistii, afirmă el, interpretează sensul unei anumite actiuni a comportamentului uman cercetând starea motivatională care a cauzat-o. Nu numai că conceptul de "dezavantaj" nu este unul psihanalitic, remarcă el, dar afectiunile nu trebuie să depindă de criterii sociale, cu ignorarea motivatiei subconstiente care le determină.

Si chiar dacă "dezavantajul social" ar fi un criteriu legitim pentru definirea unei afectiuni psihiatrice, cum ar putea homosexualitatea să NU fie un dezavantaj? Heterosexualitatea, în contrast direct, implică o utilitate biologică si socială înnăscută. Astfel, folosind criteriul "dezavantajului social" stabilit de APA, homosexualitatea tot ar rămâne o afectiune.

El critică de asemenea respingerea de către A.P.A. a "adevărurilor fundamentale despre... relatia dintre anatomie si identitatea psihosexuală."

Aceste cuvinte ale doctorului Socarides s-au dovedit profetice: asistăm astăzi la o tendintă tot mai mare de conceptualizare a identitătii sexuale ca o alegere personală -- ceva care nu trebuie să corespundă neapărat sexului biologic al persoanei. Activistii homosexuali s-au mobilizat pentru a elimina din manualul de diagnoză categoria "Tulburări de identitate sexuală" si încearcă să-i împiedice pe medici de a mai trata tulburările infantile de identitate sexuală ca pe o afectiune, solicitând în schimb acceptarea comportamentului deviant al copilului ca o expresie a "ce este de fapt copilul".

Dr. Socarides prezintă o relatare pas cu pas a evenimentelor istorice care au condus la normalizarea homosexualitătii, motivele prezentate de cei care au promovat eliminarea homosexualitătii ca afectiune si obiectiile formulate de ceilalti psihiatri care erau specializati pe terapia homosexualitătii.

Deviatiile sexuale si Manualul de Diagnoză

Această lucrare reprezintă o relatare istorică si o analiză critică a problemelor de diagnostic legate de întelegerea noastră asupra deviatiilor sexuale si pozitia lor în sistemul nostru de clasificare.

O terapie corespunzătoare se poate baza numai pe un diagnostic precis. Nu pot exista abateri de la acest principiu al îngrijirii psihiatrice, pe motive social-politice, fără a genera dificultăti deosebite atât pentru diagnostician, cât si pentru pacient.

Introducere

"A fi nemultumit de diagnostic, dacă conduce la negativism sau nihilism, nu reprezintă o verificare adecvată a realitătii...

"Gândirea psihanalitică comportă un enorm bagaj istoric; însă dacă cineva doreste pur si simplu să scape de partea neexaminată a acesteia, un asemenea act de bravadă nu va duce decât la repetarea tuturor erorilor din trecut."(1)

P.W. Pruyer

O nouă editie a Manualului Statistic si de Diagnoză (DSM) al A.P.A. este programată să apară în 1978-79. Din informatiile preliminare publicate, clasificarea si definirea deviatiilor sexuale vor suferi schimbări profunde în DSM III [nota editorului: acele schimbări chiar au avut loc].

Dacă vor fi aprobate opiniile actuale ale Echipei de Lucru pentru Nomenclatură si Statistică, ele vor avea consecinte cu implicatii vaste asupra întelegerii, cercetării si terapiei tulburărilor sexuale severe.

Dacă aceste schimbări se datorează activismului social si/sau politic, nu vor fi servite nici libertătile individuale si nici interesele societătii. Aceste modificări vor elimina din psihanaliză si psihiatrie domenii întregi de progres stiintific si vor aduce un haos în adevărurile fundamentale despre psihodinamica subconstientă si despre relatiile dintre anatomie si identitatea psihosexuală.

Consecintele tragice ale politizării diagnosticării tulburărilor sexuale deja au apărut, homosexualitatea fiind deja eliminată ca afectiune psihiatrică din ultima versiune (iulie 1974) a DSM II, si chiar din pozitia de "tulburare a orientării sexuale". Această pozitie duce în eroare profesia psihiatrică si medicală, pe homosexuali, familiile acestora si structurile oficiale care sunt responsabile de politicile de sănătate mintală si de plătile de la terti.

Autorităti de marcă consideră că viitorul apartine programelor medicale preventive. Aceste eforturi vor include, sperăm, si programele preventive psihiatrice. O conditie a acestor eforturi constă în necesitatea unui consimtământ informat. Sustinătorii medicinii preventive nu îsi pot îndeplini obligatiile în absenta unui public educat sau a unei profesii medicale si psihiatrice educate.

De la bun început, domeniul tulburărilor sexuale a avut tendinta de a fi învelit în confuzie si mister. Poeti, istorici, filosofi, sociologi, antropologi si psihiatri au jucat fiecare un rol în transformarea acestui domeniu într-una dintre cele mai de nepătruns stiinte. Însusi Freud deplângea termenul "perversiune", întrucât acesta avea o conotatie moralistă, însă a continuat să-l folosească întrucât nu existau alti termeni la acea vreme. În 1905 el a creat termenul "inversiune" cu referire la homosexualitate.

Ferenczi a urmat cu termenul "parafilie", denumind aceeasi tulburare. "Variatie sexuală" implică o varietate de comportamente normale, ascunzând astfel natura reală acestor afectiuni. Termenul "deviatie sexuală" este acceptabil pentru multe persoane, pentru că nici nu moralizează, nici nu normalizează.

Unele stiinte comportamentale insistă că nu există deviatii sexuale, ci numai stiluri de viată alternative sau diferite, si că aceste aspecte tin mai degrabă de definitiile sociale, unele fiind permise de societate, altele condamnate. Aceasta corespunde opiniei comportamentale care afirmă că un om poate vedea, testa si modifica numai comportamentul constient; dacă omului i s-ar permite să-si exprime liber sexualitatea, atunci societatea s-ar schimba pentru a reflecta aceasta si pentru a-i accepta pe toti indivizii ca normali. Concluzia care se trage, ca si în cazul homosexualitătii, este: homosexualii sunt sănătosi, societatea este bolnavă; astfel, pentru a vindeca societatea, trebuie întreprinse modificări fundamentale în diagnoza psihiatrică.

Abordarea psihanalitică

Karlen, unul dintre istoricii de frunte în domeniul obiceiurilor si comportamentului sexual, arată că unii cercetători, psihologi si psihiatri "...scormonesc prin literatură pentru frânturi de date si teorii care pot fi puse cap la cap pentru a făuri un concept pro-homosexual sau bisexual despre natură, om si societate... ei prezintă aspecte stiintifice false sau depăsite, în lupta lor cu valorile traditionale."(2) Multe dintre valorile noastre se pot schimba, însă constatările stiintifice nu pot fi modificate pentru a răspunde nevoilor de schimbare socială.

"Des întâlnită" face o afectiune să fie normală?

Unii statisticieni, începând cu Kinsey, psihologi si psihologi comportamentalisti si psihiatri (spre deosebire de majoritatea psihanalistilor) prezintă cifre statistice ale unor fenomene ca si cum comportamentul nu ar avea nici o legătură cu motivatia. Întrucât nici motivatia constientă si nici cea subconstientă nu sunt cunoscute, aceste studii ajung la dezastruoasa concluzie că rezultanta compusă a comportamentului sexual reprezintă norma comportamentului sexual. Următorul pas este a cere publicului, legii, medicinii, psihiatriei, religiei si altor institutii sociale să accepte neconditionat această stare de fapt.

Cu o viziune remarcabilă, Lionel Trilling (3), critic social si literar, prezicea în 1948 că în viitor:

Aceia care afirmă si doresc cel mai explicit să practice virtutile democratice [vor pleca de la] ... premiza că toate realitătile sociale -- cu exceptia excluderii si a greutătilor economice -- trebuie să fie acceptate nu atât în sensul lor stiintific, ci în sens social; adică în sensul că nu trebuie judecate în nici un fel, că orice concluzie formulată asupra lor, cu referire la valori si consecinte, va fi considerată ca "nedemocratică". (pag. 242)

Valoarea studiului exhaustiv si informativ al lui Kinsey a fost aceea că a enumerat multiplele forme luate de o fortă atât de puternică încât nu îi poate fi refuzată expresia. Enorma curiozitate din cifrele lui Kinsey i-a orbit pe multi oameni, ei neputând vedea erorile de interpretare generate de acele cifre, în special în domeniul homosexualitătii.

Psihanalisti ca Bergler, Kubie, Kardner si ulterior subsemnatul am criticat constatările lui Kinsey cu referire la interpretările oferite de el. Aceste concluzii si interpretări au devenit un stindard sub care s-au aliniat activisti sociali si politici, psihiatri, propagandisti si chiar unii dintre cei responsabili cu formularea si modificarea sistemului de clasificare. Comentariul lui Trilling asupra acestui subiect relevă argumentele viitoare care vor putea fi folosite de fortele anti-psihanaliză pentru a discredita abordarea dinamică a tulburărilor sexuale. El afirmă:

[Raportul Kinsey] respinge concluziile psihanalizei, care fac din expresia sexuală un indiciu important, dacă nu chiar crucial, al caracterului. El face abordarea psihanalitică inacceptabilă din două motive: (1) psihiatrul interpretează gresit relatia dintre aberatia sexuală si afectiunea psihică întrucât cei care apelează la psihiatru sunt numai cei aberanti din punct de vedere sexual; (2) afectiunea emotională care face persoana aberantă sexual să caute ajutor psihiatric nu este rezultatul nici unei probleme psihologice legate de acea aberatie, ci numai rezultatul dezaprobării sociale fată de comportamentul său sexual." (3, pag. 238)

Psihanalistii abordează întelesul unei anumite actiuni a comportamentului uman cercetând motivatia din care provine aceasta. În abordarea lor, psihanalistii si psihiatrii de orientare psihodinamică îsi pun trei întrebări principale:

1. "Care este întelesul evenimentului, comportamentului sau simptomului?" (căutarea cauzei);

2. "De unde a provenit?" (legătura cu finalul, mijloace de oprire); si

3. "Ce se poate face pentru a corecta aceasta?" (functia de vindecare)

Studiind indivizii care prezintă un comportament similar, ajungem la concluzii obiective privind întelesul si semnificatia unui anumit fenomen cercetat. Asa este obtinută informatia.

A formula concluzii cu privire la întelesul specific al unui eveniment doar pe baza frecventei aparitiei este o prostie pentru psihanalist. Numai în sala de consultare, folosind tehnici de raportare introspectivă si liberă asociere, protejate prin legile medicinii si a eticii profesionale, numai asa poate un individ, presat de suferintă si durere, să-si descopere (chiar lui însusi) întelesul si motivatiile din spatele actiunilor sale.

Folosind aceste tehnici, se poate constata că deviatii sexuale sunt căi indirecte de obtinere a unei refulări orgiastice în fata unor temeri coplesitoare. Diferentele de comportament sexual sunt modele diferite de stimulare menite a degaja reflexul orgiastic. Astfel, studiul în sine al practicilor sexuale deviante s-ar putea reduce la o propozitie simplă: studiul metodei prin care este degajat un reflex.

Activitătile sexuale care sunt un rezultat al temerilor subconstiente si actiunea inhibitoare a acestor temeri pot fi considerate ca modele reparatorii (4). În contrast direct cu modelele reparatorii, tipurile situationale si variationale de homosexualitate sunt motivate constient, nu sunt induse de teamă, iar persoana poate functiona cu un partener de sex opus. Pentru formele reparatorii, modelul sexual este inflexibil si stereotipizat. Dacă există fortarea de a participa la relatii sexuale bărbat-femeie, actul este trăit cu putină plăcere sau chiar fără. Modelele sexuale deviante sunt căi indirecte de obtinere a excitatiei si a eliberării orgiastice, dat fiind că metodele obisnuite de comportament sunt blocate de anumite temeri considerabile.

Psihanaliza este o psihologie motivatională. Folosind conceptele de motivatii situationale, variationale si reparatorii (motivate subconstient si induse de frică pentru a clasifica varietătile de comportament sexual, ajungem la răspunsul la întrebarea când pot fi considerate anumite activităti sexuale deviatii sexuale.

Acest principiu de bază a fost formulat de Freud în 1916 când a afirmat: Să ajungem la un acord asupra a ce trebuie înteles prin "sensul" unui proces psihic. Nu întelegem altceva decât intentia pe care o serveste si pozitia lui într-o continuitate psihică (5).

Astfel, dacă anumit practici sexuale pot fi considerate sau nu deviatii sexuale se poate stabili prin studierea motivatiilor constiente si/sau subconstiente din care provin.

Pe lângă exclusivitate, determinati subconstienti, stereotipia alegerii subiectului si incapacitatea de a actiona altfel, prin studierea istoricului unui caz ales cu atentie devine evident că istoricul dezvoltării majoritătii indivizilor (bărbati sau femei) care suferă de deviatii sexuale bine-structurate prezintă de obicei tulburări severe în faza preoedipală a dezvoltării, cu conflicte concomitente între subiecte si relatii, care implică anxietate si vină asociate cu diferentierea sine-subiect.

Acest tip de conflicte lasă urme de neconfundat asupra personalitătii în dezvoltare si a maturizării viitoare. Există de obicei o profundă tulburare în abordarea unei persoane de sex opus, o pronuntată confuzie de identitate sexuală (ascunsă sau fătisă si predominanta unor mecanisme mentale primitive. Din punct de vedere clinic, există semne si simptome ale unei fixatii continue fată de mamă. Astfel, analiza de detaliu a vietii este o chestiune centrală de realizat înaintea diagnosticării adevăratei deviatii sexuale.

Din punct de vedere parental, trebuie arătat că multi indivizi cu deviatii sexuale pot fi în alte domenii persoane dezvoltate etic sau intelectual.

Deviatia sexuală în sine neutralizează fortele intrapsihice conflictuale, astfel încât foarte des aceste persoane pot atinge un nivel ridicat de dezvoltare personală. Cu exceptia unei deviatii sexuale, la suprafată ele apar a nu prezenta nici o psihopatologie, cu exceptia momentului în care se începe investigarea sistemului lor defensiv.

Prăpastia teoretică dintre opiniile de mai sus si cele ale Comitetului de Nomenclatură este evidentă. Când a fost întrebat "Ce anume diferentiază comportamentul sexual patologic de o deviatie normală?", secretarul Comitetului a răspuns: "Dacă homosexualitatea vine în conflict cu sistemul de valori al individului, atunci este mai bine s-o privim ca o problemă mintală, pentru că poate conduce la nemultumire si la incapacitatea de a functiona heterosexual."6

Analiză istorică

O nouă clasificare, avansată din punct de vedere stiintific, a deviatiilor sexuale, corectând erorile anterioare din DSM I, a apărut în primul DSM II publicat în 1968 sub presedintia dr. Ernest M. Gruenberg. Au exista sase editii până în octombrie 1973, iar deviatiile sexuale apăreau la titlurile generale Tulburări de personalitate si Câteva tulburări mintale nepsihotice. Se afirma:

Această categorie îi include pe indivizii ale căror interese sexuale sunt îndreptate în principal către subiecte altele decât persoane de sex opus, către acte sexuale care nu sunt de obicei asociate cu coitul, sau către coit realizat în circumstante bizare cum ar fi necrofilie, pedofilie, sadism sexual sau fetisism. Chiar dacă multi găsesc aceste practici ale lor ca fiind respingătoare, ei nu pot recurge la un comportament sexual normal pentru a le înlocui. Acest diagnostic nu se aplică indivizilor care realizează acte sexuale deviante pentru că subiectele sexuale normale nu le sunt la dispozitie (7).

La titlul Deviatii sexuale erau incluse homosexualitatea, fetisismul, pedofilia, travestismul, exhibitionismul, voyeurismul, sadismul, masochismul si alte deviatii sexuale. De remarcat că această clasificare folosea conceptul de motivatie, fiind mentionate si formele institutionale si variationale ale homosexualitătii si alte practici sexuale. Natura obligatorie a practicilor sexuale este mentionată în fraza "...rămân incapabile să substituie comportamentul sexual normal..."

Sub conducerea dr. Gruenberg s-a realizat un progres important fată de clasificarea anterioară în sensul că deviatiile sexuale au fost scoase de la titlul general Tulburări sociopatice de personalitate -- un termen care implică un comportament antisocial si o deficientă în formarea constiintei. Mai mult, întrucât diagnosticul de tulburare sociopatică de personalitate era rezervat "indivizilor... bolnavi în principal în termeni de societate si de conformitate cu mediul cultural prevalent..." (7), manualul elimina deviatiile sexuale de la definitiile sociale.

În 1972, în discursul său de la o întâlnire natională din Dallas, un vice-presedinte ale Asociatiei Americane de Psihiatrie i-a criticat sever pe psihiatrii care practică psihoterapia pentru schimbarea homosexualitătii în heterosexualitate. Potrivit unui raport din numărul din 7 iunie al Psychiatric News, el i-a catalogat pe colegii săi ca fiind cruzi, inumani si chiar "o rusine pentru profesia lor." (8)

La începutul lui 1973, un grup compus din câtiva lideri ai A.P.A., psihiatri si activisti homosexuali a început să influenteze Comitetul de Nomenclatură al A.P.A. la o întâlnire închisă de la Institutul de Psihiatrie de la Columbia University, solicitând eliminarea homosexualitătii din Manualul de Statistică si Diagnoză (9).

În primăvara lui 1973, Comitetul de Nomenclatură si Statistică al A.P.A. deja se gândea serios eliminarea homosexualitătii din DSM II fără a se consulta cu psihiatrii si psihanalistii care lucraseră în domeniul cercetării clinice si care aveau o opinie diferită.

Un simpozion tinut în Hawaii pe 9 mai 1973 a purtat titlul "Trebuie homosexualitatea să apară în nomenclatorul A.P.A.?" Ca membru al acestui comitet, am prezentat concluziile unei echipe formată din unsprezece specialisti, constituită de filiala A.P.A. din districtul New York, unde eram presedinte. (10)

În aprilie 1972, după doi ani de activitate intensivă, membrii acestei Echipe de Lucru pe Homosexualitate au ajuns la următoarele opinii unanime privind homosexualitatea masculină:

(1) Homosexualitatea se formează experimental pornind de la un mediu familial defectuos.

(2) Ea constituie o dezvoltare sexuală eronată si nu se înscrie în limitele comportamentului sexual normal.

(3) Există o continuitate si severitate a relatiei patologice părinte-copil în trecutul tuturor homosexualilor studiati, la o amploare diferită de cea din grupurile de comparare.

(4) Majoritatea mamelor homosexualilor au interferat în dezvoltarea relatiilor de grup ale fiilor lor, în dezvoltarea heterosexuală a acestora si în luarea deciziilor. Tatii homosexualilor au fost demasculinizanti.

Echipa de Lucru pe Homosexualitate a concluzionat că respingerea din partea societătii îi afectează pe cei respinsi. Totusi, dacă toate discriminările infractionale ar înceta astăzi iar legislatia împotriva homosexualilor ar fi abrogată imediat -- asa cum a si recomandat Echipa de Lucru -- anxietătile interioare ale homosexualilor tot nu ar dispărea.

Acest raport din urmă a fost respins ulterior de structurile superioare întrucât conducătorii au considerat subiectul prea "controversat". (10)

La această întâlnire, am afirmat că propunerea de includere a homosexualitătii în categoria altor tulburări sexuale, cum ar fi ejacularea prematură, ejacularea întârziată si celelalte, la titlul "disfunctii sexuale", contravine datelor stiintifice. Disfunctiile sexuale sunt tulburări ale modelului standard de coit între bărbat si femeie (o entitate de diagnoză separată, atât simptomatic, cât si formational). Astfel, distinctia imuabilă între deviatiile sexuale si disfunctiile sexuale nu poate fi atenuată semantic fără a genera un formidabil haos stiintific.

În plus, ideea sustinută de Comitetul de Nomenclature că la homosexualitate nu există simptome clinice, dezvoltare în timp sau tratament efectiv era în directă opozitie cu pozitia Echipei de Lucru, dar si cu numeroasele opinii psihiatrice si psihoanalitice formulate.

În octombrie 1973, propunerea de a elimina homosexualitatea din DSM II a ajuns la Consiliul pentru Cercetare si Dezvoltare, apoi la Adunare, si apoi la Comitetul de Referintă al A.P.A. S-a anuntat ulterior că în aceste structuri s-au efectuat "schimbări minore", de pildă "tulburarea de orientare heterosexuală" urma să fie inclusă alături de homosexualitate ca "tulburare a orientării sexuale", pentru a-i identifica pe indivizii care sunt "tulburati" când află că sunt heterosexuali! (11) După câteva săptămâni s-a decis că acest lucru este eronat, iar heterosexualitatea ca tulburare a fost eliminată.

Pe 14 decembrie 1973, Comitetul de Coordonare al Asociatiei Americane de Psihiatrie, la o întâlnire în Washington, a eliminat homosexualitatea din Manualul oficial de Diagnoză, fără a prezenta dovezi întru sustinerea unei asemenea modificări radicale a conceptelor fundamentale despre sănătate si formare sexuală nesănătoasă. De remarcat că Manualul echivalent al Organizatiei Mondiale a Sănătătii nu a urmat aceeasi evolutie.

Unul dintre cele două motive pentru această schimbare a fost un material oficial (12) întocmit de Dr. Robert Spitzer (Presedinte, Echipa de Lucru pentru Homosexualitate, A.P.A.) înainte de luarea deciziei. Potrivit unui articol din Psychiatric News, "Decizia Comitetului s-a bazat în esentă pe rationamentul din prezentarea doctorului Spitzer".(13) Respectivul material repeta asertiunea lui Kinsey potrivit căreia homosexualitatea nu întruneste caracteristicile unei tulburări psihiatrice întrucât "nu provoacă tulburări personale în mod regulat sau nu este asociată în mod regulat cu o perturbare generalizată a activitătii sau functionării sociale."

Al doilea motiv l-a constituit concluzia doctorilor Marcel T. Saghir si Eli Robins din cartea lor Male and Female Homosexuality. (14) Aceste constatări erau deduse pe baza unui interviu de durată tinut cu homosexuali (recrutati cu ajutorul organizatiilor homosexualilor) si cu subiecti de control heterosexuali necăsătoriti (abordati prin postă si plătiti pentru acest interviu). Concluzia coincidea cu pozitia din materialul mentionat anterior.

Termenul "homosexualitate" urma să fie înlocuit cu "tulburare a orientării sexuale", definită astfel:

Se aplică indivizilor ale căror interese sexuale sunt îndreptate în principal către persoane de acelasi sex si care sunt deranjate, sunt în conflict sau doresc să-si schimbe orientarea sexuală. Această categorie se distinge de homosexualitate, care nu reprezintă o tulburare psihiatrică. Homosexualitatea în sine este o formă de comportament sexual si, împreună cu alte forme de comportament sexual, nu constituie în sine tulburări psihiatrice si nu sunt listate în acest nomenclator.(15)

În esentă si prin implicatie directă, această actiune a declarat oficial că homosexualitatea constituie o formă normală de viată sexuală. De aici, singurul homosexual "tulburat" este cel nemultumit că este homosexual. Acesta va fi considerat ca nevrotic numai dacă nu este fericit. Un număr de 243 de psihiatri, membri si asociati ai A.P.A. au solicitat un referendum pe această problemă.

A fost meritul psihiatrilor, în general, că la respectivul referendum tinut după câteva luni (sabotat de activistii homosexuali), peste 3.700 de psihiatri (40% dintre cei care au votat) din Statele Unite au considerat că nu există nici un fundament stiintific pentru ca A.P.A. să modifice teoria psihiatrică fundamentală. Totusi, numai câtiva au continuat să încerce să anuleze decizia.

Epilog

Eliminarea homosexualitătii din DSM II apare ca remarcabilă dacă tinem cont de faptul că a implicat ignorarea si respingerea in corpore nu numai a sute de materiale de studiu psihiatrice si psihanalitice, dar si o serie de studii competente realizate de psihologi, psihiatri si educatori în ultimii saptezeci de ani (Group for the Advancement of Psihiatry Report, 1955; New York Academy of Medicine Report, 1964; Task Force Report of the New York County District Branch A.P.A. 1970-72). A fost un atac brutal asupra cercetării psihiatrice si o lovitură pentru numerosi homosexuali care asteptau din partea psihiatriei mai mult ajutor, nu mai putin.

A saptea publicare a DSM II, editia a doua, din iulie 1974, a reflectat schimbările votate. (15) Lectura acestei versiuni arăta că deviatiile sexuale erau definite la fel ca în editia anterioară. În locul homosexualitătii apărea termenul "tulburare a orientării sexuale". Dilema terminologică cu care se confrunta Comitetul pentru Nomenclatură apărea ca evidentă din nota de subsol de pe pagina respectivă.

Acest termen (tulburare a orientării sexuale) si definitia lui nu corespund cu schimbarea de gândire care a condus la înlocuirea homosexualitătii cu "tulburare a orientării sexuale" în lista de mai jos. Oricum, întrucât nu s-au făcut recomandări specifice pentru modificarea acestei categorii sau a definitiei ei, categoria a rămas deocamdată neschimbată.

De remarca că termenul "tulburare a orientării sexuale" contrazice nu numai conceptul de tulburare, ci si conceptul de bază al orientării asa cum este folosit în psihiatrie. Reprezintă o alterare a terminologiei psihiatrice de bază, esentială în derularea examenului psihiatric.

Este suferinta o conditie necesară pentru o tulburare?

Faptul că politizarea homosexualitătii ar putea avea efecte pe termen lung asupra altor concepte teoretice si clinice legate de problemele sexuale si a gândirii psihanalitice s-a adeverit repede. Pentru a treia editie a DSM au fost propuse modificări care aveau să afecteze si mai mult întelegerea, cercetarea si terapia celorlalte deviatii sexuale. Propunerea făcută în fata Adunării A.P.A. pe 3 mai 1975 reprezenta o cerere ca orice comportament sexual, pentru a fi catalogat ca boală, să fie "însotit de suferintă." (15) De exemplu, un fetisist trebuie să resimtă o suferintă pentru a putea afirma că are o tulburare.

Această propunere a fost întâmpinată cu un val de proteste din partea psihanalistilor si a societătilor de psihanaliză din întreaga tară. Era evident că cerinta venea împotriva a tot ce stiam din punct de vedere dinamic despre mecanismele implicate în aceste tulburări grave. De exemplu, realizarea unei perversiuni îl ajută pe individ să-si mentină echilibrul si să neutralizeze anxietatea. Aceasta a fost creată în mod subconstient anume în acest scop. Astfel, prezenta sau absenta anxietătii nu poate fi un criteriu adecvat pentru a stabili dacă o stare constituie o tulburare sau nu. Unii dintre cei mai problematici pedofili nu resimt nici o anxietate datorită faptului că actul pedofil este realizat în mod constant.

Mai mult, respectiva propunere ignora următoarele aspecte:

(1) Prezenta unei anumite nevoi, dorinte, constrângere sau formarea unui alt simptom poate în asa fel să circumscrie patologia, încât pacientul apare ca perfect normal în celelalte aspecte ale vietii sale;

(2) Simptomele nevrotice dezvoltate complet pot si masca, si exprima boala;

(3) Mecanismul perversiunii duce la crearea unui simptom ego-sintonic, adică unul care reduce si neutralizează anxietatea.

Constituie homosexualitatea un dezavantaj?

În 1976, Comitetul pentru Nomenclatură a introdus conceptul de "dezavantaj" în algoritmul pentru declararea unei stări ca "tulburare". A declara însă că homosexualul nu prezintă nici un "dezavantaj social" reprezintă o negare a realitătii înconjurătoare, atunci când tinem cont de faptul că o societate guvernează comportamentul membrilor săi de la nastere la moarte prin legi, mediu si institutii.

O fiintă umană se naste cu anumite răspunsuri care constituie mostenirea ei fiziologică. Acel om intră apoi într-o retea de institutii sociale, produsul unei traditii cumulative, care reprezintă mostenirea lui culturală. Cele două, mostenirea fiziologică si cea culturală, îl conduc pe om la modelul său sexual - heterosexualitatea.

Heterosexualitatea comportă o utilitate biologică si socială. Ea creează unitate familială si le permite bărbatilor si femeilor să trăiască împreună în acele conditii care incumbă cel mai mic grad de teamă, nemultumire si ură. Ea reglementează această relatie printr-o serie de legi, penalităti si recompense.

Întelegerea si conceptualizarea deviatiilor sexuale de către Comitetul pentru Nomenclatură au fost publicate în revista Asociatiei Americane de Psihanaliză. (17) "Principiile generale" care stau la baza declarării unei deviatii sexuale ca "tulburare" sunt:

(1) suferintă subiectivă;

(2) afectarea functionării sociale;

(3) dezavantaj intrinsec.

Aceste principii, la o examinare mai atentă a folosirii si întelesului lor, reprezintă credinte si concepte care sunt în mod grosolan în opozitie directă cu conceptele dinamice, cu teoria psihanalitică si cu întelegerea clinică a acestor afectiuni. Dacă vor fi acceptate pe scară largă, acestea pot avea efecte negative pe termen lung. În final, s-a admis că este "o abordare provizorie prostească" a insista ca o tulburare sexuală să fie catalogată ca tulburare numai dacă este "însotită de suferintă".

Mai mult, s-a afirmat că "toate deviatiile sexuale traditionale sunt incluse în DSM III". Lectura ultimei editii (18) arată că expresia "deviatie sexuală" nu apare nicăieri în noua propunere de nomenclator.

Sunt sadismul si voyeurismul "tulburări de excitare"?

Acele stări denumite exhibitionism, voyeurism, sadism sexual, etc. apar la titlul "tulburări de excitare sexuală", o expresie folosită în general pentru a denumi tulburările de derulare a modelului de cuplare bărbat-femeie. De fapt, toate tulburările sexuale sunt "tulburări de excitare sexuală" în sensul că există o tulburare care însoteste obtinerea orgasmului. Totusi, deviatiile sexuale îsi datorează configuratia specială unor probleme preoedipale timpurii care de obicei nu sunt identificate la tulburările de excitare sexuală simple, cum ar fi ejacularea precoce, ejaculare întârziată, etc. Primele se datorează de obicei unor conflicte subiect-relatii, spre deosebire de ultimele, care sunt frecvent rezultatul unor conflicte structurale.

Si mai deconcertant este motivul prezentat la listarea exhibitionismului, voyeurismului, fetisismului, etc. ca tulburări, anume că ele îl asează "pe individ pe o pozitie intrinsec dezavantajoasă, întrucât nici o societate nu poate tolera asemenea comportamente". Nu numai că conceptul de "dezavantaj" nu este unul psihanalitic, dar este evident că tulburările depind de definitia socială, fără nici considerare pentru determinantii psihopatologici subconstienti care influentează aceste afectiuni sexuale grave.

În final, este o ironie că unul dintre motivele principale prezentate de cei care au sustinut eliminarea homosexualitătii din DSM 2 era acela că ea nu trebuie considerată o afectiune datorită atitudinii sociale negative!

În iunie 1977, un nou proiect al DSM III a fost publicat în Psyhiatric News (19). Acesta includea câteva corectii la erorile mentionate mai sus, cum ar fi separarea "disfunctiilor psihosexuale" de deviatii sexuale, mentionate acum ca "parafilii". Mai mult, tulburările sexuale sunt grupate corect sub titlul "Tulburări psihosexuale".

Totusi, travestismul este eliminat de la deviatii sexuale si inclus incorect la titlul "Tulburări de identitate sau rol sexual". Este trecut cu vederea faptul că toate deviatiile sexuale implică un anumit grad de tulburări ale identitătii sexuale. Desi zoofilia, pedofilia, voyeurismul, etc. sunt listate sub titlul parafilie, termenul "tulburare a orientării sexuale" nu apare nicăieri. În locul lui apare un cuvânt nou -- "dishomofilie".

Se pare că desi celelalte "filii" sunt patologice, "homofilia" (nelistată constituie o afectiune numai acolo unde este precedată de prefixul "dis", care este folosit în terminologia medicală pentru a desemna o tulburare a unei functii normale. Astfel, "dishomofilia" implică "dragoste homosexuală eronată" sau o tulburare derivată din nemultumirea persoanei fată de homosexualitate. "Plus ßa change, plus c'est la meme chose."

În concluzie, opinia că "politicile sexuale" nu pot surclasa pe termen lung stiinta a fost evidentă din rezultatele unui sondaj cu 10.000 de psihiatri realizat la sfârsitul lui 1977. Dintre cele 2.500 de răspunsuri primite, aproximativ 68% răspundeau afirmativ la întrebarea "Este homosexualitatea de obicei o adaptare patologică (opusă unei variatii normale)?" Pentru interpretul rezultatelor, dr. Harold I. Lief de la University of Pennsylvania, aceasta a fost o indicatie a faptului că "decizia A.P.A. a fost influentată de consideratii politice si social [sublinierea noastră] în sensul că votul a fost perceput ca un pas către încetarea refuzului drepturilor pentru homosexuali."(20)

Sumar

Înainte de 1973, Manualul de Statistică si Diagnoză realizase contributii de valoare la întelegerea deviatiilor sexuale, astfel încât cercetarea clinică începea să pătrundă în secretele ei ineluctabile. "Normalizarea" homosexualitătii si modificarea ulterioară a DSM pentru a reflecta această pozitie nu poate decât să încetinească progresul stiintific, să producă disperare pentru cei care suferă de o deviatie sexuală si să reducă eforturile profilactice bazate pe principiile verificate ale cauzei si tratamentului.

Autorul oferă o relatare pas-cu-pas a evenimentelor care au condus la "normalizarea" uneia dintre principalele tulburări sexuale, motivele prezentate de cei care au sustinut eliminarea homosexualitătii din categoria afectiunilor si obiectiile formulate de ceilalti psihiatri care trateau aceste afectiuni.

Translated by Bogdan Mateciuc