Povestea mea: Jerry Armelli

Fabula lui Esop cu vulpea si strugurii este o ilustrare perfectă a tineretii mele si a formării identitătii mele sexuale. În acea fabulă, o vulpe tot încearcă să ajungă la niste struguri dintr-o vie. Sare întruna spre ei, dar nu-i poate prinde. În final renuntă si spune cu dezgust: "E, oricum cred că sunt acri. Cine vrea struguri acri? Nu merită efortul."

Asa eram eu fată de lumea bărbatilor. Pentru mine, strugurii din fabulă erau relatiile, acceptarea si apartenenta la lumea bărbatilor. Acestea reprezentau recunoasterea masculină pe care o căutam cu disperare, dar pe care n-o găseam. Voiam să apartin grupului de băieti, să am calitătile, caracteristicile si fizicul lor. Admiratia s-a transformat în invidie si am început să râvnesc ceea ce mi se părea că ei au, dar mie-mi lipseste: masculinitatea.

Neputând primi de la ei ce aveam nevoie, am devenit furios. Mi-am zis: "E, sunt niste prosti. Bat câmpii. Nu stiu altceva decât sport - ce superficial. Nu vor relatii. Sunt doar o mână de idioti. Îi urăsc." Strugurii masculinitătii, mi-am zis eu, oricum sunt acri. I-am respins, desi umblasem după ei. Ambele sentimente, contrare unele altora, erau foarte puternice. Generau o stare de confuzie.

Vedeti, homosexualitatea nu este o problemă cu celălalt sex. Este o problemă legată de propriul tău sex. Acesta este un lucru fundamental care trebuie înteles. Primele încercări de a schimba homosexualitatea au esuat pentru că se concentrau pe un lucru gresit - relatia unui bărbat cu femeile. Nu în aceast rezidă vindecarea primară.

Această dihotomie dragoste-ură, teamă-invidie mi-a marcat anii dezvoltării. Bărbatii aveau asupra mea un efect de intimidare. Toti îmi păreau atletici, bine făcuti, si păreau să se relationeze usor între ei. Eu eram mult mai scund si pirpiriu. Nu eram atras de sport. Personalitatea mea nu era nici competitivă, nici agresivă. Eram prietenos si social. Eram un împăciuitor. Eram sociabil si sensibil la sentimentele altora.

M-am apucat de teatru si dans. Tata, fratii si cei din jurul meu nu stiau cum să ia aceasta, asa că am simtit din nou că sunt diferit de ceilalti băieti. Se râdea de mine din varii motive - felul în care mergeam, vorbeam, râdeam sau pentru că săream coarda. Băietii îmi aruncau priviri dispretuitoare si-mi spuneau că sunt jalnic. Le-am văzut privirile si am simtit că-mi spun: "Esti o caricatură de băiat." Am simtit că sunt diferit. Materialul din care eram făcut nu era acceptabil pentru bărbati. Am tras concluzia că bărbatii adevărati au corpuri mai solide si fac anumite lucruri (fotbal, lupte...) pe care eu nu le făcea - trebuie că era ceva gresit la mine. Dar ce anume? Ce e rău la mine de nu le place de mine iar mie nu-mi place de ei? Când nu mă puteau accepta, îi respingeam si eu pentru a mă proteja. ("Oricum strugurii erau acri.") Psihologii numesc aceasta detasare defensivă - eliminarea sursei suferintei pentru a te putea proteja. Dacă sursa iubirii este văzută ca dureroasă, îti spui, atunci nu te mai las să mă iubesti si nici eu n-am să te mai iubesc. Aceasta era atitudinea mea generală fată de bărbati. M-am închis înăuntru pentru a mă proteja. Am zis: Mă răniti. Am să rup orice relatii cu bărbatii. Mă răniti prea mult iar eu urăsc nepotrivirea si teama pe care o resimt când sunt în preajma voastră.

În loc să accept aceste provocări si să mă lupt să-mi câstig un loc în cercul bărbatilor, am preferat să evit acele activităti sau provocări care îmi generau sentimente de nepotrivire, de a fi diferit sau de a fi "mai putin decât alti bărbati." Am încercat să evit activitătile specifice lumii bărbatilor. În domeniul teatral mă simteam confortabil. Acolo nu existau sicane; oamenii erau sensibili, interesati de relatii si îmi apreciau talentul si înzestrările, în loc să le respingă.

Cu cât m-am depărtat mai mult de băieti pentru a evita sentimentele de nepotrivire si respingere, cu atât m-am apropiat mai mult de fete. Acestea erau inofensive. Nu pretindeau de la mine să fiu "mare si tare." De fapt, mă apreciau pentru că eram sociabil si ordonat, săream coarda si mă jucam cu ele de-a mama si tata, eu fiind tata. În preajma fetelor nu resimteam acele sentimente negative. Mă simteam în sigurantă.

Cu cât am petrecut mai mult timp cu fetele în acei anii critici pentru dezvoltarea mea, cu atât am început să mă port ca ele. Am devenit tot mai efeminat. Desigur, asta m-a făcut si mai diferit de băieti si i-a făcut pe ei să mă respingă si mai mult. Îmi spuneau fătălău, fetită si poponar. Pe măsură ce distanta dintre ei si mine a crescut tot mai mare, îi uram tot mai mult. Acum mă răneau mai aprig.

Am devenit mai mânios. Am renuntat să mai încerc să mă integrez; am folosit această efeminar ca rebeliune împotriva adversarilor - colegii mei. O foloseam ca o armă pentru a râde de vitejia lor si pentru a încerca să-i fac să se simtă prost. I-am respins si mai departe si am încercat să-i rănesc, simtind că si ei mă răneau pe mine.

Mai târziu, ca adult, am putut vedea această amărăciune proslăvită în comunitatea homosexualilor - ură si batjocură la adresa bărbatilor. O vedeam în acea efeminare excesivă, în spectacolele cu travestiti si în paradele homosexualilor. Bizareria lor era o manieră de a-si exprima furia la adresa societătii conventionale. Spuneau: "Eu nu vreau să am masculinitatea ta. Pute. E o prostie. M-ai respins si acum te resping si eu, pe tine si masculinitatea ta." O asemenea durere interioară poate duce la travestire sau la transsexualitate (crezi că esti o femeie în corpul unui bărbat!). Însă chiar si în cele mai aprige satire ale lor la adresa masculinitătii, foarte multi homosexuali sunt prinsi la mijloc între dragoste si ură, tânjind după o masculinitate pe care simt că nu o au, dar totodată temându-se de ea.

M-am identificat cu toate acestea. Crescând, mă simteam foarte diferit de ceilalti băieti care au început să-mi apară ca "sexul opus". Bărbatii îmi păreau necunoscuti. Un mister. Mă întrebam: Cine sunt? Despre ce e vorba? Nu-i înteleg. Cum se simt? Acest mister, această fascinatie si mirare sunt resimtite de băieti fată de fete în perioada adolescentei, de fete fată de băieti, si aceasta îi face interesanti din punct de vedere sexual, unii pentru ceilalti. Extremele se atrag. Eu însă eram rupt de ceilalti băieti, iar sentimentele de mister erau fată de ei, nu fată de fete. Toate acestea au început chiar înainte de pubertate. Odată ajuns la pubertate, aceste sentimente s-au erotizat.

Un loc al acceptării?

La vârsta de 11 ani, un băiet pe care-l admiram si respectam m-a agresat sexual. Făcea parte din grupul de băieti pe care îi admiram si îi uram. Îl admiram pentru fizicul său, pentru trofeele sale sportive, pentru statutul său si pentru că avea prietenii pe care eu nu-i aveam. Voiam să fiu prieten cu el asa cum erau prieteni si ceilalti băieti, însă noi nu am avut acest tip de relatie.

Am tras concluzia: "A! Acesta este un loc al acceptării. Aici este locul unde mă simt potrivit; sunt bun; sunt iubit." Eram în perioada pre-pubertătii si experienta aceea a avut un impact puternic. A durat câtiva ani. Nu a fost nimic fortat. Am devenit dependent de acel comportament. Acea relatie sexuală a amplificat confuzia în care eram. Relatia sexuală cu el m-a făcut să mă simt si mai putin băiat normal, pentru că stiam că băietii normali nu fac asa ceva! Totusi, mă simteam aproape de un alt băiat si asta mă făcea să mă simt bine. Doream relatia sexuală; amândoi o doream. Atunci însă când n-o făcea, mi-o scoteam din minte. Nu mă gândeam la ea. În afară de această relatie nu mă vedeam cu el si nici nu eram prieteni. Nimeni nu stia ce se petrece. Era secretul nostru. În cele din urmă, după câtiva ani, am devenit suficient de puternic pentru a opri această relatie.

Am învătat că există o puternică legătură între homosexualitate si o experientă sexuală timpurie cu un bărbat. Inima mea deja avea atunci o nevoie homo-emotională. Această nevoie după relatii cu cei asemenea o resimt în mod natural toti băietii. Este cel mai bine reprezentată de acea fază cu "fetele cele proaste," fază prin care trec băietii în scoala generală, când fetele sunt "blegi" iar ei sunt "tari." Este vorba de o perioadă importantă pentru dezvoltare, când se formează identitatea "noi" (băietii) si "ele" (fetele). Eu nu am avut o asemenea perioadă în dezvoltarea mea.

După liceu, am intrat într-o companie de dans si m-am pregătit pentru a deveni balerin profesionist. În mod ironic, acest lucru era foarte stimulativ pentru masculinitatea mea, datorită efortului fizic riguros aferent dansului, precum si rolurilor bine definite pentru bărbati si femei în cadrul dansului. Afisarea puterii masculine si a dinamicii bărbat-femeie prin intermediul dansului era un lucru deosebit.

"Esti homosexual?"

Când aveam 23 de ani, eram într-un spectacol si un alt bărbat din spectacol îmi acorda multă atentie. Am constatat că începuse să-mi placă. Apoi un prieten de-al lui a venit la mine si mi-a zis: "Jerry, Joe este homosexual si te place. Esti homosexual?" Îmi amintesc că am făcut o pauză lungă si apoi am răspuns: "Nu stiu."

Nu stiu! Pentru prima oară îmi venise în minte ideea că as putea fi homosexual. Credeti sau nu, în toată confuzia mea si cu toată relatia sexuală cu acel băiat, nu mă considerasem niciodată homosexual. Stiam că sunt diferit, dar nu mă consideram homosexual. Acum, fiind întrebat direct, nu am avut nici un răspuns.

Am început să caut două răspunsuri. Primul era dacă într-adevăr eram homosexual sau dacă era doar o fază. M-am gândit, întâi de toate, că e bine să aflu ce se petrece în mine, înainte de a face ceva care as regreta toată viata. Am găsit un psiholog, o evreică, si am sta de vorbă. Am vorbit, de fapt am stat de vorbă cu mine însumi, iar concluzia a venit de la sine: "Sunt homosexual." Ea nu mi-a spus că as fi homosexual. Am ajuns singur la această concluzie, pe măsură ce am vorbit altcuiva, pentru prima oară în viata mea, despre lunga mea relatie sexuală cu un tip mai mare si despre sentimentele mele fată de acest lucru.

M-am resemnat - nu eram doar confuz, chiar eram homosexual. Era foarte dureros, gândindu-mă că nu mă voi căsători si avea copii niciodată.

Purtând acum eticheta de homosexual, am pornit în căutarea celuilalt răspuns, să aflu ce anume vrea Dumnezeu să fac în această situatie. Am zis: "Doamne, dacă Tu spui că e în regulă să fiu homosexual, voi fi. Dacă nu, nu voi fi." Simplu. Alb sau negru.

Credinta mea este catolică. Am mers la scoli catolice si la un colegiu catolic. Părintii mi-au dat o educatie excelentă iar valorile crestine au făcut mereu parte din însăsi fiinta mea. Trebuia să aflu dacă stilul de viată pe care urma să-l aleg era bun în ochii lui Dumnezeu.

Am stat de vorbă cu un prieten de-al meu care era homosexual. M-a luat cu el într-un bar de homosexuali si la o petrecere între homosexuali. Era bizar, dar incitant. Am început să mă întâlnesc cu bărbati. Am vizitat asociatii ale homosexualilor si am participat la activitătile lor, căutând totusi răspunsul la problema mea cu Dumnezeu si cu homosexualitatea. Eram într-o căutare atât spirituală, cât si sexuală, emotională si socială. Voiam să-mi răspund la orice întrebare din mintea mea, înainte de a mă implica sexual.

Am stat de vorbă cu homosexuali si cu lesbiene: "Corpurile noastre, sincer, nu se potrivesc unul cu altul. Ce crezi?" N-au vrut să discute despre asa ceva. "Ce spune Biblia? Ea vorbeste despre un sot si o sotie, însă nicăieri despre un sot si un sot." Nu voiau să vorbească despre asta. Nu întelegeam acest standard moral dublu - castitatea si monogamia erau bune pentru heterosexuali, iar promiscuitatea era bună pentru homosexuali. Asta am văzut în lumea homosexualilor: foarte multă promiscuitate. Vorbeau despre dragoste, monogamie si loialitate, însă nu am văzut deloc asa ceva.

În cercurile homosexuale am văzut multă vorbire de rău, bârfă si amărăciune. Am văzut bărbati purtându-se ca femeile, femei purtându-se ca bărbatii si chiar dacă si eu eram efeminat, tot nu era bine ca bărbatii si femeile să se poarte în felul acela. Am văzut multă minciună, înselare si negare. Am văzut tulburări ale personalitătii si tulburări de comunicare. Se purtau de parcă asa ceva nu exista, ca si totul era grozav iar ei erau mai sănătosi si mai fericiti pentru că erau "homosexuali."

Mi-am zis: "Aici sunt o multime de lucruri în neregulă. I-ar putea place asa ceva lui Dumnezeu?" Aceste lucruri erau izbitoare pentru mine. Mă simteam ca si cum atunci când am sosit, mi s-a dat un cadou micut într-o cutie pe care scris Noi ne îngrijim de toate pentru tine. Tu doar să vorbesti asa. Doar să faci lucrurile acestea. Doar să mergi în aceste locuri. Te culci cu bărbatii acestia. Eu însă am fost altfel, pentru că nu am primit cadoul oferit de comunitatea homosexualilor. M-am gândit: "Dacă toate acestea sunt bune, dacă credeti că acesta este adevărul, că lucrurile acestea sunt valabile, atunci de ce nu putem discuta sincer si deschis?"

Spre binele meu, eu nu negam aceste lucru. I-am apreciat pe părintii meu pentru valorile morale pe care mi le-au insuflat. Nu m-am culcat cu nimeni - asta m-a făcut să par ciudat în lumea lor. De fapt, un homosexual chiar mi-a zis "Nu mai veni pe aici dacă n-ai de gând s-o faci." În ciuda relatiei sexuale din adolescentă, m-am hotărât să nu mă culc cu un bărbat până când nu ne iubeam sau până când nu făceam un fel de legământ reciproc, cam ca într-o căsătorie. Ei nu putea întelege asta.

Cred că datorită faptului că am fost abstinent în acea perioadă, dorintele mele sexuale nu au interferat cu problema mea spirituală si nici nu mi-au generat confuzii. Am putut astfel să observ mai clar "subcultura" homosexualilor. Nu mi-a plăcut ce am văzut.

Am contactat apoi asociatia Dignity, un grup "catolic" pentru homosexuali, în sensul că îi încuraja pe bărbati si pe femei să fie homosexuali. Am constatat că mesajul lor nu avea nici o legătură cu puritatea, nici cu abstinenta, credinta sau relatia cu Dumnezeu. Nu avea nici o legătură nici măcar cu Catolicismul. Era un fel de bar de homosexuali, doar că fără alcool. Era cumplit. M-am simtit mai rău decât după mersul în barurile de homosexuali.

Căutând răspunsuri de la alti oameni, confuzia mea a sporit. Unii heterosexuali îmi spuneau: "Nu-i nimic dacă esti homo. Ce mare brânză?" Altii îmi spuneau: "E rău. Nu pot să-ti spun de ce, dar e un lucru rău." Cât despre cei religiosi, unii erau de acord, altii nu. Si desigur, homosexualii îmi spuneau că e ok. Ceva din mine însă îmi spunea că nu este bine si că încă nu am aflat răspunsul de la Dumnezeu.

Am căzut într-o mare depresie. Mi-am zis: "Sunt homosexual si trebuie să accept asta? Nu vreau să trăiesc o asemenea viată! Nu e pentru mine. Asta nu e viată." As fi vrut să dau timpul înapoi - înainte de a "trece la actiune," însă asa ceva nu era posibil. Trecusem la actiune (mă afirmasem ca homosexual) si nu mai puteam da înapoi. Mă simteam fără sperantă. M-am gândit că orice as face, nu voi fi niciodată fericit. Mi-au venit apoi alte gânduri: "Ia-ti viata. Dacă încerci să dai înapoi, vei fi nefericit; dacă vei trăi ca un homosexual, iarăsi vei fi nefericit. Ia-ti viata."

Punctul de cotitură: "Aici esti acasă"

Îmi amintesc că eram odată sub dus, foarte deprimat. Mă simteam terminat. Mă gândeam că voi avea o criză. Apoi deodată am simtit niste mâini uriase, supranaturale, care m-au prins de spate, m-au sustinut si m-au repus pe picioare. Am simtit un val de putere care-mi soptea: "Mergi mai departe." Am simtit imediat că era mâna lui Dumnezeu, dându-mi putere atunci când eu nu mai puteam continua prin mine însumi.

Am mers mai departe cu căutarea mea. Am discutat cu preotul de la liceul meu, si el m-a invitat la un grup catolic de rugăciune. Am zis: "Voi încerca orice." Când am intrat în biserică, mergând în fată către altar, am simtit o voce ca venind din interiorul meu, spunându-mi: "Aici esti acasă. Războiul s-a terminat, ai sosit acasă." M-am simtit ca si cum cuiele care mă tintuiseră până atunci la pământ căzuseră acum. Simtindu-mă liber, am mers înainte.

În cadrul acelui grup am simtit că mă reîntâlnesc cu Hristos, un Hristos viu, activ - un Dumnezeu căruia îi pasă. Nu mă rugam specific ca Dumnezeu să mă scape de homosexualitate; stiam că sunt un păcătos si că am nevoie de El pentru mântuirea de păcate. Aveam nevoie de puterea, de călăuzirea si de dragostea Lui. Treptat, viata mea spirituală s-a îmbunătătit, iar viata mea generală a început să se schimbe. Am decis să merg după învătăturile Scripturii, învătături care au un efect foarte terapeutic.

Acceptându-mă ca bărbat

Una dintre barierele de învins a fost rezolvarea nevoii mele după admirare si acceptare din partea bărbatilor, în special din partea fratilor mei. Când am fost acceptat pentru prima oară într-o companie de balet si am obtinut rolul principal, mi-am spus: "În fine, fratii mei vor vedea cât sunt de atletic. Sigur, nu am trofeele sportive pe care le au ei, însă ce am realizat eu înseamnă mai mult. Sunt un dansator profesionist - un atlet profesionist. Îmi vor spune ce grozav sunt, asa cum li se spune si lor."

Fratii mei însă nu au reactionat asa, iar eu am fost dezamăgit. M-am simtit rănit. M-am rugat, m-am linistit si m-am gândit: "Jerry, tu doresti aprobarea fratilor tăi, dar tu nu ai nevoie de ea. Dumnezeu însusi ti-a dat aprobarea de care ai nevoie."

Din acea zi, am învătat că pot sta în mijlocul bărbatilor la fel de capabil si puternic ca si ei, unic în felul meu si totusi egal cu ei. Am început să descopăr: "Chiar sunt ca ei iar ei chiar sunt ca mine." Sentimentul meu de înstrăinare de bărbati a început să se risipească. Am încetat să mai văd strugurii ca fiind acri sau prea sus. Am început să fiu liber.

Mi-am făcut apoi prieteni - prieteni crestini. Unul în special, un bărbat însurat pe nume Michael - tot dansator - m-a luat sub aripa lui. Prietenia lui era sinceră, iar călăuzirea lui a însemnat mult pentru mine ca bărbat si ca crestin. Am început să simt că nevoile mele după camaraderia si identitatea masculină sunt împlinite. În ciuda trecutului meu întunecat, el mi-a rămas aproape într-o prietenie adevărată. M-a ajutat să devin un bărbat si să-mi descopăr masculinitatea.

Au trecut cinci ani. Michael m-a ajutat să înteleg că eu trebuie să reflect acea masculinitate unică pe care mi-a conferit-o Dumnezeu. Nu mai era cazul să umblu după masculinitatea altuia si nici să-mi fie rusine de a mea.

Ulterior, m-am mutat împreună cu doi prieteni. Îmi stiau trecutul, dar n-a fost nici o problemă pentru ei - eram unul dintre băieti! În cel din urmă, ajunsesem într-un punct în care emotional mă puteam relationa cu ei ca de la bărbat la bărbat.

Spune-le si altora

Vorbind cu altii despre drumul meu, cineva m-a întrebat: "Îl stii pe Bob? L-ai cunoscut pe Joseph? Si ei au învins homosexualitatea." O, mi-am zis, mai sunt si altii care au învins homosexualitatea? Ne-am întâlnit si ne-am povestit viata. Am considerat că este cazul să facem ceva mai mult. Stiam că sunt multi altii, bărbati si femei, care cred că nu e nici o sperantă de schimbare si care trăiesc o viată deprimată. Ce puteam face pentru ei?

Am găsit răspunsul: Deschideti o linie telefonică si porniti un grup de sprijin. Am început în 1986 si ulterior ne-am alăturat retelei Exodus International - America de Nord. M-am înscris la facultate si mi-am luat licenta în consiliere. M-am angajat la o agentie de consiliere, unde am găsit un nou prieten deosebit în directorul agentiei.

Acolo am cunoscut un muzician care m-a invitat să realizez coregrafia si să dansez într-o piesă a lui numită "Căinta." M-am simtit onorat. Partenera mea de dans urma să fie sora lui, Mia, care era dansatoare profesionistă.

Am început să devin interesat de Mia, asa cum nu fusesem niciodată fată de o femeie. Am început să ne dăm întâlnire, însă ea m-a avertizat că nu o interesează o relatie pentru că tocmai încheiase în mod dureros una care durase cinci ani. Nici o problemă pentru mine. Am fost mai bine pentru mine să o luăm încet, să devenim prieteni mai întâi. La doi ani de la prima noastră întâlnire, am cerut-o de sotie. După sase luni, eram căsătoriti. Astăzi avem si un copil - o fată.

Homosexualitatea nu mai este o problemă pentru mine. A trebuit să trec de multe bariere - psihologice, spirituale si emotionale. Sunt foarte multumit de viata mea. Nu mai vreau homosexualitate în viata mea; nu mai am nevoie de ea. Astăzi mă identific cu ceilalti bărbati heterosexuali. Ei sunt egalii mei, fratii si tovarăsii mei. Sunt îndrăgostit de sotia mea. Îmi place să fiu sot si tată. Si, mai presus de toate, îl iubesc pe Tatăl din ceruri care i-a arătat acestui fiu rătăcitor drumul înapoi către casă, unde l-a primit cu bratele deschise.

Translated by Bogdan Mateciuc