from Translations in Other Languages

Scrisoarea de mai jos a fost trimisă de un client al unui terapeut din cadrul Asociatiei Americane pentru Cercetarea si Terapia Homosexualitătii (NARTH).

Înainte de a începe terapie reparatorie, mă simteam prins într-o identitate pe care nu o alesesem eu si pe care nu o doream. Aveam gânduri si sentimente homosexuale, ocazional întretineam relatii sexuale cu alti bărbati, si toate astea mă făceau să fiu foarte nefericit. Îmi uram homosexualitatea. Doream să beneficiez de intimitatea si stabilitatea unei familii heterosexuale, să am o sotie si copii, însă sentimentele mele sexuale fată de femei erau extrem de reduse comparativ cu dorinta mea de a face sex cu bărbati. Până la vârsta de 30 de ani, marea majoritate a experientelor mele sexuale (inclusiv prima, la vârsta de 15 ani) fuseseră cu alti bărbati.

Ani de zile mi-am spus că sunt bisexual, desi relatiile sexuale cu femei erau aproape inexistente. Ca o ironie, am început să mă împotrivesc homosexualitătii după ce am avut relatii heterosexuale pe la 25 de ani; întrucât relatiile heterosexuale au fost mult mai satisfăcătoare decât oricare dintre relatiile homosexuale, am început să mă gândesc la prioritătile mele sexuale. În anii care au urmat am avut mai putine contacte sexuale cu bărbati si invariabil nesatisfăcătoare.

Apoi, când am împlinit treizeci de ani, am început să încerc să-mi înteleg identitatea sexuală. Preocupările legate de lipsa unui fizic atletic m-au făcut să încep să practic înotul la centrul universitar unde lucram. În mod paradoxal, a fi dezbrăcat în preajma altor bărbati n-a făcut decât să-mi reducă dorintele homosexuale. Prietenia neasteptată cu un membru al echipei de baseball a scolii m-a ajutat să recunosc la mine anumite trăsături masculine pe care le admiram la el. De asemenea, am realizat că nimeni din familia mea nu mă încurajase să practic un sport si am înteles că nepracticarea nici unui sport în tinerete mă lipsise de tovărăsia vitală a altor băieti. Am stiut că lipsa acestei influente masculine contribuise la starea mea de confuzie sexuală.

Terapia n-a făcut decât să clarifice si să certifice ceea ce începusem să descopăr singur, si m-a învătat multe despre cine sunt si despre cum trebuie să fiu. Am început să înteleg confuzia mea privind pozitia mea ca adult în lume. Am învătat următoarele: că am probleme cu evaluarea nevoilor si asteptărilor mele în relatiile cu oamenii, în special cu bărbatii, si că am tendinta să fiu pasiv si să dau înaoi din fata provocărilor oferite de acele relatii. Am si o teamă de a fi vulnerabil, care derivă din sentimentul meu că am fost trădat ca băiat (de ceilalti băieti, de părintii si rudele mele). De asemenea, această "rană narcisistă" mi-a creat tendinta de egoism, o tendintă care se manifestă în special printr-o autocompătimire si hipersensibilitate excesivă la critici - în special din partea altor bărbati. Prin terapie, am început să recunosc ce dificil îmi era să stabilesc si să păstrez relatii apropiate nesexuale cu alti bărbati, în special cu cei din mediul meu.

În acelasi timp, am învătat că am probleme cu încrederea în femei din cauza sentimentelor negative fată de mama mea, o persoană manipulatoare, dominantă, cu care avusesem o relatie nenatural de apropiată, în special la adolescentă. În final, am învătat că îmi era teamă de responsabilitătile de adult - din nou, pentru că rareori fusesem încurajat să mă gândesc la mine ca la un bărbat capabil să-si asume responsabilitătile maturitătii.

Când am început terapia reparatorie, a trebuit să cresc de la stadiul de băietel rănit la stadiul de bărbat matur, heterosexual. În relatia cu terapeutul meu, am primit asistenta masculină de care aveam nevoie, si pe care, ca si copil, nu o primisem. Mai important, terapia m-a ajutat să primesc acest ajutor si de la alti bărbati; mi-a conferit instrumentele mentale si încurajarea de care aveam nevoie pentru a mă putea relationa nesexual cu alti bărbati.

Una dintre principalele căi pentru descoperirea acestei conectivităti cu alti bărbati si cu masculinitatea mea latentă a fost practicarea sportului. La câteva luni de la începerea terapiei, m-am înscris într-o asociatie a tinerilor crestini, unde jucam baschet de două ori pe săptămână. Din cauza neîndemânării mele, la început a trebuit să mă lupt cu descurajarea. Însă experienta biruintei sau a perseverării împotriva adversitătilor, în loc de a cădea înapoi în pasivitate, a fost o parte crucială a terapiei.

A fost o mare surpriză pentru mine să-mi descopăr un talent atletic. Cea mai mare surpriză a fost însă să descopăr cât de mult îmi place să joc baschet cu alti tipi. Ceea ce la început era un exercitiu terapeutic, acum devenise o mare bucurie. Încet-încet a iesit la iveală adevărul că sunt de fapt "unul dintre tipi." Mă simt foarte conectat cu adevărata mea identitate masculină atunci când sunt prins în activitatea sportivă.

De când am început terapia, gândurile si sentimentele mele homosexuale s-au redus semnificativ, atât ca frecventă, cât si ca intensitate. Fiind singur timp de un an si jumătate înainte de a începe terapia, terapia a făcut ca celibatul să nu fie chiar o luptă. Când am fantezii sexuale, majoritatea sunt cu femei, nu cu bărbati. Nu vreau să spun că m-am vindecat complet: mai apar uneori sentimente homosexuale, dar si-au pierdut complet puterea pe care o aveau cândva. Indiferent de dorinta sexuală pe care as avea-o fată de un alt bărbat, ea e depăsită de întelegerea că acea dorintă e falsă si că o atare experientă sexuală nicidecum nu m-ar satisface, în ceea ce priveste profunzimea sau durata.

Pentru prima oară în viată pot avea prietenii apropiate, sănătoase, nesexuale, cu bărbati. De fapt, majoritatea prieteniilor mele nu sunt cu femei, ci cu bărbati - mă simt mult mai confortabil în aceste prietenii cu bărbatii decât în vecile prietenii platonice cu femeile. Am început să mă văd cu femei si învăt cum să mă relationez cu ele ca un bărbat. Încă mă lupt cu problemele de încredere în femei, însă descopăr că pe măsură ce învăt să fiu mai adevărat cu femeile (rezolvând în acelasi timp si mânia mea fată de femeile din familia mea), este tot mai usor să fiu eu însumi cu femeile.

Apropiindu-mă de sfârsitul primului an de tratament, recunosc că mai am de lucru. Însă progresele de până acum îmi dau sperantă pentru viitor. Perioada de când am început terapia reparatorie a fost cea mai fericită si mai plină de sens din viata mea.

Translated by Bogdan Mateciuc