from Translations in Other Languages

de Janet K. Mackey

Cu ani în urmă, când locuiam într-un oras mare, am avut mai multe contacte cu bărbati homosexuali, în cadrul activitătii mele si a timpului liber. Unele contacte au fost apropiate si am avut astfel ocazia să surprind ceva din mintea prietenilor mei si din dinamica relatiilor homosexuale.

As putea spune că am devenit un observator al comunitătii homosexualilor, ceva nu foarte greu de realizat într-un oras mare.

În timp, aceste prietenii m-au ajutat să trag anumite concluzii. În ciuda sentimentelor mele de empatie pentru acesti oameni, am ajuns să cred că homosexualitatea reprezintă un fel de imaturitate si o căutare foarte confuză după un tată, după respect real din partea bărbatilor, după un respect de sine si o masculinitate adevărată.

Într-o seară, în timpul unei discutii sincere, un colaborator mi-a vorbit despre teribila lui nefericire. Mi-a spus că e sigur că homosexualitatea lui are rădăcini în relatia cu tatăl său. Mi-a spus că mersese în biblioteci si contactase multi terapeuti, dar nu găsise nici un ajutor în directia pe care o considera bună - aceea de a întelege mai bine rădăcinile atractiilor sale si de a se schimba. Mi-a vorbit despre violenta din cuplurile homosexuale si mi-a spus că nu crede că va găsi vreodată o stabilitate si o relatie care să reziste.

Am văzut la multi un model de instabilitate - promiscuitate, abuz de alcool, extreme emotionale, crize de disperare, relatii dezechilibrate, roluri false si o nefericire considerabilă. În special, am remarcat că acesti oameni vorbeau foarte pozitiv despre mamele lor, însă rar sau niciodată despre tatii lor, ca si cum acestia erau morti sau nu existau.

Am avut apoi un alt prieten homosexual, Tom, care avea ca partener de afaceri un tată cu doi copii. Pe unul dintre băietii colegului său îl chema Christian. Tom, dorind să aibă si el parte de acea dragoste paternă pe care o vedea în familia colegului său, a insitat ca omul acela să-l strige si pe el Christian, ca si cum Tom ar fi fost copilul lui.

Sunt si alte cazuri despre care as putea să vă scriu; cazuri, de pildă, despre comportamente hiper-sexualizate, anormale. De exemplu, odată de Crăciun, un prieten homosexual mi-a trimis o felicitare pornografică. Tineam la prietenul acesta, asa că m-am făcut că nu mă deranjează gestul si am încercat să-l contactez. Probabil însă că a simtit dezaprobarea mea pentru că nu mi-a răspuns la apeluri, făcând astfel să se încheie brusc o prietenie care dura de câtiva ani.

M-am căsătorit cu un om care - am văzut asta de la început - semăna mult cu multi dintre cunoscutii mei homosexuali. Numele lui era Peter. Aveam multe interese comune si părea un om de treabă. Nu mult după căsătorie, am mers în vizită la ai lui. A fost prima oară când am remarcat o înstrăinare emotională între părintii lui Peter. Nu numai că erau reci unul cu altul, dar exista si o tăcere grea si lipsă de comunicare între Peter si tatăl său, dar si o simpatie remarcabilă între Peter si mama sa.

Am observat că mama lui tinea pe birou o fotografie mare, veche, cu băiatul ei. În poză el era adolescent si se juca cu niste prieteni. Ar fi fost o poză drăgută, dacă el nu ar fi purtat hainele mamei! Am văzut în acea fotografie un "trofeu" al mamei si o apărare împotriva sotului ei, ca si cum ar fi spus "El e băiatul meu, nu al tău". M-am întrebat ce influentă o fi avut fotografia asupra lui Peter, care o văzuse zi de zi când crescuse în casa aceea.

Deloc surprinzător, sotul meu se confrunta si acum cu niste atractii homosexuale. Îmi zicea: "Stiu că nimeni nu se naste homosexual. Nimeni nu vrea să fie homosexual. De ce simt aceste atractii fată de bărbati?"

Ani la rând Peter se refugiase în alcool, si a avut această problemă si în timpul căsniciei noastre. Am încercat să se sinucidă de câteva ori - o dată aproape luându-mă si pe mine cu el. Am început să mergem la biserică si să frecventăm grupuri de sprijin pentru alcoolici. Pe cât a fost de dificil acest lucru, pe atât de multumită am fost de rezultatele mele.

Pe de altă parte, Peter a continuat să bea. Desi, înainte să ne întâlnim, el făcuse parte din comunitatea homosexualilor din oras, acum nu mai voia să se întoarcă la acel stil de viată. Îi lipsea însă si întelegerea, si călăuzirea necesară pentru a depăsi situatia. Singura usurare venea prin alcool. Băutul îi atenua suferinta si îl făcea să o uite. Căsnicia noastră nu a supravietuit.

La un moment dat m-am întrebat de ce sunt asa de multi homosexuali. M-am întrebat ce anume m-ar putea face pe mine să fiu lesbiană. Mi-am pus imaginatia la lucru, în directii interzise. Am tras concluzia că pentru a fi lesbiană, ar trebui să mă simt teribil de nesigură ca femeie. Pentru o femeie - mi se părea mie - o relatie homosexuală ar servi ca un fel de fortăreată si armă nu numai împotriva bărbatilor, ci si a tuturor fortelor si obstacolelor dintr-o lume de care îmi era teamă.

Întâlnirea cu lesbianismul

După divort, m-am mutat în New England si pentru o perioadă m-am bucurat că am scăpat de "homosexualitatea" orasului. După o vreme am remarcat că si în New England exista o comunitate de homosexuali. Însă, desi în oras întâlnisem numai bărbati homosexuali, aici am întâlnit si lesbiene. Una dintre ele îmi era colegă de serviciu. Ca să fiu sinceră, când am văzut-o prima oară nu mi-am dat seama dacă e bărbat sau femeie, din cauza hainelor, a tunsorii si a identitătii masculine pe care o afisa.

O vreme, am avut o relatie profesională bună. Apoi ea a căpătat suficientă încredere în mine pentru a-mi povesti viata ei. Tatăl ei plecase de acasă destul de devreme. La scurt timp, ea ajunsese să fie terorizată de o rudă. De la vârsta de sase ani si până în perioada liceului, ea fusese în nenumărate rânduri violată de acest băiat si de prietenii lui.

Mama ei - o femeie slabă, coplesită emotional si stresată - nu credea ce îi povestea fiica ei. În final, fata a plecat de acasă si chiar si-a schimbat numele în semn de separare de familia ei. Când am cunoscut-o eu, locuia cu o femeie cu care părea să aibă o relatie intensă.

Mi-a spus că nu poate avea încredere în bărbati din cauza agresiunilor de care avusese parte. Mie mi s-a părut însă că nu avea încredere nici în sexul ei natural, aceasta potrivindu-se imaginii pe care mi-o făcusem în timp - impresia că pentru a fi lesbiană, trebuie să simti că e periculos să fii femeie.

Au fost câteva ocazii în care am simtit că mă priveste într-o manieră sexuală. Îmi plăcea munca pe care o făceam, asa că m-am străduit să nu reactionez. Din păcate, atentia ei fizică a blocat posibilitatea unei prietenii pe care as fi apreciat-o de altfel, pentru că ajunsesem să discutăm despre multe lucruri specifice femeilor. O vreme am continuam să lucrăm împreună. Totusi, în timp, crizele ei emotionale si manipulările pe care le încerca la adresa mea au făcut imposibilă pentru mine continuarea lucrului acolo.

Oamenii normali spun despre homosexuali că sunt "bolnavi". Pentru multi dintre ei, termenul are o conotatie peiorativă, folosit pentru ceva ce nu înteleg si care le repugnă instinctiv. Totusi, termenul nu e departe de adevăr. "Bolnav" înseamnă si tulburat sau în suferintă, iar homosexualii pe care i-am cunoscut eu erau cu sigurantă si tulburati, si deranjati. Asemenea celor care sunt bolnavi fizic si care "nu se simt bine", nici acestia nu păreau să se simtă bine.

Cred că sunt foarte confuzi - se luptă să-si dezvolte sexul lor natural în timp ce îl parodiază pe cel opus - si cred că sunt mai degrabă cinici si amari, decât "gay" (veseli).

În timp, m-am mutat în statul Vermont, unde locuiesc si acum. Initial, când s-a pus aici problema uniunilor civile si a căsătoriilor între homosexuali, mi-am zis: "Ce treabă am eu - de ce nu - dacă îi ajută să se simtă mai bine... Ce-mi pasă mie? Oricum nu ai ce să le faci."

Cred că sunt multi oameni care au gândit asa, pentru că publicul a fost determinat în ultima vreme să creadă că homosexualitatea este ori genetică, ori imposibil de schimbat - oricum nu ar trebui judecată.

O opinie diferită

Autoritătile din Vermont au organizat audieri asupra uniunilor civile, si am ascultat la radio diferiti prezentatori pe această temă. Ce am auzit de la ambele tabere au fost în mare parte niste stupizenii. Am fost surprinsă de ce spuneau activistii homosexuali: surprinzător, nu corespundea cu nimic din ceea ce stiam eu din experientă; mai mult, totul părea clas calculat pentru a manipula legislativul si ai convinge să accepte uniunile civile.

Nu stiu ce m-a deranjat cel mai mult - lipsa de sinceritate sau posibilitatea ca autoritătile să le lase prostite.

După două seri de ascultat dezbaterile, am căutate pe Internet să văd dacă pot găsi ceva explicit si cu autoritate pentru a-mi sustine sau infirma opiniile. Asa am găsit site-ul NARTH. Am stat toată noapte să citesc cât am putut de mult. Am realizat că această pozitie lipsea din dezbaterea din Vermont. M-am întrebat dacă vreunul dintre acele articole ar putea să ajute legislativul din Vermont să aibă o imagine mai clară. Era deja prea târziu. În după-masa aceea s-a votat, iar restul tine deja de trecut.

În timpul dezbaterilor am observat că nimeni nu a contestat mitul "homosexualitătii neschimbabile". Acesta este un mit, un fals. Am întâlnit un om din Chicago care si-a schimbat orientarea sexuală de la homosexual la heterosexual. Nu stiu cum a reusit, însă stiu că acum era fericit si că era o schimbare de durată. Aceasta s-a petrecut acum treizeci de ani, iar el e încă heterosexual. Am citit multe asemenea mărturii.

Dintr-un punct de vedere mai personal, pot relata povestea unui băiat care părea să devină homosexual, dar care nu a devenit. Povestea lui ilustrează importanta mediului si a influentelor corecte asupra copiilor.

Băietelul care aproape a crescut ca homosexual

Am cunoscut un băietel deosebit pe nume Wally; era unul dintre copiii unei familii tinere. Asemenea multora de vârsta lui, Wally avea si el soldătei, camioane si cuburi. Îi plăcea să te joci cu el, alerga si făcea mult zgomot. Wally era un copil linistit si îi plăcea compania adultilor. Părintii lui erau doi tineri deosebiti, responsabili. Tatăl muncea mult ca să-si întretină familia, iar mama îsi petrecea timpul îngrijind de copii si de casă.

În ciuda aparentei armonii, acolo existaseră probleme încă de la început, si păreau să provină de la tată. Bob era un tip cumsecade si de treabă în multe privinte, dar îi era foarte greu să interactioneze cu acest băietel. Manifesta putină afectiune pentru băietel, evita contactul cu el; evita să se joace cu el, să-i vorbească, si nu făcea nici un efort normal pentru un părinte de a-si călăuzi băiatul. Îmi amintesc că Bob evita să-l privească pe Wally, dar nu si pe ceilalti copii, atunci când Wally îl întâmpina după o absentă mai lungă. Desi nu pot afirma asta cu certitudine, cred că Bob se simtea prost în privinta la Wally si nu putea găsi o punte comună de legătură.

Cei doi erau foarte diferiti. Acolo unde Wally era sensibil fată de altii, sociabil si deschis, Bob era concentrat, precaut si foarte competitiv. Wally prefera activităti si tovărăsii relaxante. Pe de altă parte, Bob îsi petrecea timpul cu multe sporturi individuale, departe de familie, uneori pe durate de timp considerabile.

Sotia sa, Martha, rămânea singură acasă, cu multe griji si decizii care au fi trebuit rezolvate în comun. Se supăra si era preocupată de nevoia copiilor de a-l avea aproape pe tatăl lor. Când Bob era acasă, el si Martha se certau în fata copiilor, iar când Martha era singură cu copiii vorbea despre Bob cu o nemultumire vizibilă. Ca tânăr, Wally deveni un fel de protector al mamei sale, iar ea, la rândul ei, l-a legat de ea la fel ca pe un prieten intim. Într-un fel, Wally a luat locul tatălui în viata mamei sale, devenind însă efeminat în acest context.

Pe la vârsta de trei sau patru ani, Wally manifesta interes fată de păpusi si îi plăcea să se îmbrace cu hainele mamei sale si ale altor rude de sex feminin. Această ambivalentă de gen a continuat câtiva ani, în forme diferite. Se descurca bine la scoală, însă era mai degrabă retras, fără tovărăsii cu alti băieti si fără a fi interesat de sport.

A devenit un perfectionist în ceea ce priveste vestimentatia si felul de a fi. O vreme am crezut că e foarte lenes, până am realizat că nu încerca să facă nimic care s-ar fi putut solda cu un esec. La o vârstă destul de tânără, s-a vădit că era interesat de artă si de alte lucruri rafinate. Cu cât se dezvolta mai mult în aceste directii, cu atât era mai dificil pentru el si pentru tatăl lui să interactioneze. Antipatia era reciprocă. O vreme am crezut că Wally va adopta la un moment dat un stil de viată homosexual.

Nu s-a întâmplat asa. Wally este acum un adult cu dorinta de a se afirma, de a-si asuma riscuri, de a apăra ceea ce crede el că este corect si de a concura aprig, dar corect. Are prieteni si are si o logodnică. Calităti care cândva păreau efeminate, în copilărie, acum au devenit un fel de sofisticare masculină plăcută. Are o viată normală si cred că se place asa cum e. După părerea mea, situatia actuală nu este o întâmplare.

Wally a avut doi factori importanti în ajutorul său. Mai întâi, l-a avut pe unchiul Jack, un tip mai în vârstă care aprecia sincer calitătile sensibile, estetice ale lui Wally. Acest om a petrecut mult timp cu el. Îl asculta cu atentie pe Wally si îi dădea sfaturi părintesti. Când Wally era mic, Jack deseori îl lua în poală si îl strângea în brate. Îl lua cu el cu cortul si la pescuit. Mai târziu, l-a încurajat pe Wally să joace baseball, desi el nu era prea bun la asta. Jack mergea la meciurile lui Wally si făcea parte din galerie. Cei doi au avut o relatie deosebită, si, într-un fel, Jack a jucat rolul tatălui pentru Wally.

Cred că Wally îsi dorea să aibă acest tip de relatie chiar cu tatăl său, dar Jack l-a sustinut iar Wally s-a atasat de el. Sotia lui Jack era o femeie caldă si veselă si îl primea întotdeauna bine pe băiat si pe fratii lui în casa ei.

Al doilea lucru care cred că l-a ajutat pe Wally a fost o schimbare de atitudine a mamei. Ea a ajuns la o asemenea nefericire încât a înteles că ori îsi părăseste sotul, ori îsi asumă responsibilitatea unei schimbări. A ales schimbarea. (Cred că Wally avea zece ani pe atunci.) Martha a încetat să-l mai minimalizeze pe Bob si a pus o oarecare distantă între ea si Wally. A început să facă organizări pentru ca familia să plece în vacantă împreună, nu rar, ca înainte, ci în mod regulat. A început să invite prieteni si rude în vizită, pentru socializare. A început să-si însotească sotul la unele dintre iesirile lui si a făcut eforturi să-i înteleagă munca. Si-a mobilizat familia să practice unele dintre sporturile individuale care îl tineau pe Bob departe de casă, astfel că acum toti se puteau juca si concura unul cu altul.

Mai târziu, vara, copiii lucrau alături de Bob la niste proiecte de constructii. Pe scurt, mama si copiii interactionau în mai multe feluri cu tatăl, ajungând astfel să se aprecieze reciproc în multe privinte.

Wally si Bob stiau că sunt foarte diferiti, iar Bob nu făcuse nimic să îmbunătătească lucrurile. Într-o bună zi însă, Bob l-a lăudat pe Wally pentru niste rezultate obtinute si i-a spus că e foarte mândru de el. L-am văzut pe Wally făcând ochii mari. A fost socat, dar si fericit să audă asta de la tatăl său.

Politica socială privind homosexualitatea: tolerantă sau afirmare?

De când uniunile civile au fost legalizate în Vermont, am devenit constientă de dezvoltarea, amploarea si strategiile activistilor homosexuali din toată tara. Stiu că dacă acestea îsi vor atinge tinta, lucrurile se vor schimba în rău pentru oamenii si pentru viata din Statele Unite. Indiferent de proiectele de la masa politică, rezultatul logic al acestui activism este o societate obligată să afirme si să protejeze homosexualitatea în toate dimensiunile ei. Această posibilitate trebuie abordată cu bun simt, în lumina dovezilor psihologice si a unor date solide.

Unii afirmă că dacă homosexualitatea există, atunci ea trebuie privită ca normală. Ea a fost numită "stil de viată alternativ" - adică având aceeasi valoare pentru individ si pentru societate ca si practicile heterosexuale. O asemenea pretentie neobisnuită trebuie însă cercetată. Avem dreptul si obligatia de a cerceta relativismul vremurilor noastre, dintre care acesta este simptomatic. Cu sigurantă, trebuie să ne gândim că, dacă nu există nici un bine moral universal pentru omenire, atunci nu există nici moralitate - nici un model pentru o viată sănătoasă.

Mass media, locul din care majoritatea oamenilor îsi culeg informatiile, nu abordează subiectul complet si nici nu este sinceră. Nu oferă publicului o imagine clară asupra practicilor si problemelor homosexualilor. Nu a abordat dialogul homosexual din scoli. Nu a discutat utilizarea calculată a unor imagini si a unui anume limbaj în scopul modelării si schimbării convingerilor noastre. Nu a analizat critic nevoia naturală si inevitabilă a unui copil după un tată si o mamă. Si mai important, nu a relatat povestea celor care au scăpat de homosexualitate. Cred că acest lucru este nedrept fată de comunitatea homosexualilor.

Informatiile oferite de NARTH sunt în contrast evident cu indiferenta din mass media sau cu pozitia pro-homosexualitate a acesteia. NARTH reprezintă o resursă unică pentru multe subiecte legate de homosexualitate - formarea acesteia la individ, impactul asupra prietenilor, familiei si societatii si, pentru cei care vor să se schimbe, indicatii pentru tratament si încurajare.

Prin articole scrise de terapeuti cu experientă, prin relatări directe ale unor homosexuali care s-au schimbat si prin date semnificative din surse stiintifice si sociologice, materialele NARTH furnizează un insight important pentru problema homosexualitătii din ziua de azi.

Translated by Bogdan Mateciuc